Miercuri, pe terenul 1 al Bazei Sportive Kiru Sport Ploiești,  MFC Ploiești a întâlnit nou-promovata MFC Arhivarul, intr-un meci care a contat pentru etapa cu numărul 6 a Ligii A MiniFotbal Prahova,  la capătul căruia galben-negrii s-au văzut învinși cu scorul de 2-1 chiar in ultimul minut de joc!

MFC Ploiești intră cu avantaj minim la cabine

Debutul partidei a avut-o in prim plan pe MFC Ploiești care a turat motoarele încă din primul minut fiind hotărâtă să iși ia toate cele 3 puncte puse in joc, dovada fiind făcută de atacurile lui Năstase, Iancu si Vasile, insă, dupa toate aceste încercări,  fundașul echipei noastre, Gabriel Năstase înscrie printr-o execuție superbă, reușind sa stabilească scorul pauzei. 

1 pauză/2 final

In repriza secundă, MFC Arhivarul a atacat poarta apărată de Mihai Vanghele însă fară rezultat pana in minutul 38, atunci când echipa noastră s-a retras foarte mult, lasandu-le spatiu de șut adversarilor, care au inscris prin Marius Penescu. Arhivarul nu s-a mulțumit doar cu atât, iar in minutul 40 acestia au intors scorul prin Tiberiu Calofir, acesta aducând toate cele 3 puncte in dreptul echipei sale.

Va urma..

Pentru MFC Ploiești urmează meciul împotriva celor de la Athletico Râfov,  un meci care cu siguranță se va ridica la așteptările iubitorilor de minifotbal. Ambele echipe vin dupa cate o înfrângere, pe Athetico a invins-o in etapa precedentă o alta nou-promovata, MFC Oilfriends Ploiești. 

Leave a comment